luni, 26 mai 2014

FLOARE DE PRIMĂVARĂ

Va rog sa nu judecati prea aspru aceasta mica povestioara. E scrisa cu inima si sufletul, fara a trece prin filtrul gandirii prea mult. E o poveste adevarata ce descrie doi oameni frumosi care nu au stiut cum sa se aiba unul pe celalalt si care au devenit de-odata straini...

1
Ghioceii sunt firavi, Viorelele timide,
Brânduşele sunt jucăuşe, iar Zambilele nebune.
Lalele sunt molcome şi calculate
Nu ca Narcisele, aranjate, zvăpăiate
2
Dup-o iarnă grea şi-apăsătoare
E greu s-alegi cea mai potrivită floare
Dacă-i fadă, dacă-i aspră
Dacă nu e floare de casă
3
Şi cum lupt din greu cu gândul
Observ de-odată un-mugur
O mică floare ce, de ochii lumii
Petalele-şi ascunde
4
Ea nu vede cât e de frumoasă
Şi nici pe alţii nu îi lasă
Se teme să nu fie rănită
Sau pe alţii să rănească
5
Călătorul:
- Oh, tu minunată Floare de Primăvară
De-ai ştii cât te-am căutat prin lume
Iar acum, când te privesc întâia oară
Vreau să-ţi aflu măcar un nume
6
Floarea de Primăvară:
- Străine, nu sta, tu fugi de lângă mine!
Ca toţi ceilalţi trecători, du-te
Căci de vrei să-mi fii alături
Îţi garantez, vei suferi!
7
Călătorul: 
- Dar cum tu, Floare prea blajină
Pe mine crezi că poţi răini?
Când, vezi bine, sunt o columă
De războaie-acoperit
8
- Nu-nţelegi să pleci odată, ce vrei de la viaţa mea?!
Am atâtea griji pe cap, nu o vreau şi pe a ta
Tu, omule, te du la alte flori mai răsărite,
Frumoase, dulci, care să te merite
9
Călătorul: 
- De-ai avea tu ochi, înmiresmată Floare
Şi-ai vedea dincolo de arătare
Ai vedea un gol imens, lipsit de Soare
De viată...de o floare
10
- Şi crezi c-o floare atât de mică
Poate golul să ţi-l umple?
Nici măcar n-o să se vadă
Voi un punct, un pai în iesle
11
Călătorul: 
- Floare, iubită şi veselă Floare,
Tu creşti văzând cu ochii, vei fi uriaşă
Vei fi cât o albastră şi 'nspumată mare
Fără seamăn de  frumoasă
12
Călătorul: 
- Doar tu mă vezi aşa, eu ştiu că nus'
Aşa că du.te liniştit la altă floare
Că de mine nu vei fi iubit
Şi niciodată cu mine fericit
13
Călătorul: 
- Da, în ochii mei eşti cea mai bună
Eu te văd cea mai frumoasă
Mireasma ta îmi place cel mai mult
Iar la fericirea ta ţin cel mai mult
14
- E, zici tu asa acum, dar pest-un timp
Ai sa ma ignori si ai sa zbori
La altă floare cu miresme in petale
Ce-ti oferă zâmbete şi fericiri
15
Călătorul: 
- Cum sa fug, Floare scumpă şi micuţă
Când tot ce vreau este aicea,
Chiar aicea-n faţa mea
Şi e frumoasa Primăverii, o prinţesă
16
Eşti un drăguţ, îţi mulţumesc
Dar am probleme mari acum
Şi nu am timp să mai greşesc
Aşa c-ai face bine să-ţi vezi de drum
17
Călătorul: 
- Dar nu vezi, mirifică Floare-nălţătoare
Că Primăvara împreun-am petrecut-o
Acum ne încălzim deja sub al verii Soare
Vrajba Iernii cu totul noi am rupt-o?
18
O tăcere mormântală apasă iarba verde
Floarea e acolo, dar parcă nu se mai vede
Tace şi ascultă-n taină a lumii larmă
Nu ştii de-i bine sau vrea doar să doarmă
19
Călătorul: 
- Floarea mea iubită, de ce te-ascunzi de mine,
Ştii că îmi eşti dragă, că vreau să fii tu bine
Nu mă lăsa aici, singur în lumea-ntunecată
Te rog...
20
- De când vântul m-a purtat aici
O mătrăgună îmi ţine umbră
Parc-ar vrea să mă distrugă
Sau să m-alunge de pe-aici
21
- Şi nu e tot, că mai are şi complici,
Unii mai mari, alţii mai mici
Şi se unesc să-mi stea-mpotrivă
Ca şi când ar vrea să le cer milă
22
Călătorul: 
- Tu eşti a Pheonixului Floare,
Puterea şi voinţa te vor ţine în picioare
Şi din tot amarul ce se varsă asupra ta
Întreaga lume tu o vei înmiresma
23
- Biet călător, te du de grabă-n lumea ta
Aici, în lumea mea, a venit cu totul noaptea
Şi nu vreau să te rănesc aşa cum deja o fac
Te du şi să nu te mai întorci vreodat'
24
Călătorul: 
- Credeam c-ai înţeles...e atât de simplu
Eram într-adevăr doar într-un periplu
Dar te-am zărit şi acum te-am cunoscut
Iar acum al tău bărbat eu sunt
25
- Nu, nu pe mine, nu acum, de ce pe mine?!
Nu vreau să te rănesc, ştii foarte bine
Nu mă dezmierda, nici măcar cu o privire
Tu eşti om, imposibil să rămâi cu mine, o floare
26
Călătorul: 
- De ce nu, cine a decis ce-i bine-n lumea asta
Poate-i o greşeală, poate dreptatea e a ta,
Dar eu rămân oricât m-ai alunga
Frumoasă Floare, mă închin în faţa ta
27
- Nu vreau să fiu rea, ca mătrăguna-ntunecată
Dar uneori mă faci să nu am judecată
Tu eşti un draguţ, prea drăguţ călător
Şi să ştii că sincer, îmi pare rău
28
Călătorul: 
- Să nu-ţi pară şi dacă poţi mai loveşte-odată
Atingerea ta, oricât ar fi de aspră
Pentru mine-i mângăiere şi-alinare
Căci vine de la tine, superbă Floare
29
- Nu ştiu ce-i de făcut, nu ştiu ce vreau sau simt
Eşti un om bun, dar ceva lipseşte
Lumea ta te-aşteaptă, te iubeşte
Aici, în lumea mea, totu-i aievea şi degeaba
30
Călătorul: 
- Nu-mi pasă, blajină Floare, am renunţat la omenesc
Sunt acum aici cu tine, voi sta să ocrotesc
În mintea mea erai un vis frumos, îndepărtat
Până când te-am întâlnit cu-adevărat
31
- Cuvinte mari, frumoase vorbe, mângâieri sublime
Pentr-un suflet gârbovit de-atâtea griji şi probleme
Fapte mari, te lauzi tu, pentru mine a făptui
Îţi mulţumesc, dar am altele pe cap, prinţe al Primăverii
32
Călătorul:
- Ştiu, enigmaitcă Floare, ştiu şi de-asta stau
Să te ajut cu tot ce pot, cu tot ce am eu
Să-ţi ofer ceea ce alţii vând şi se tocmesc din greu
Să-ţi arăt că-n lume e şi bine, nu doar rău
33
- Of, străine, ce mă fac eu cu tine
Rău îţi fac, tu răspunzi cu bine
Eu te alung şi cu vorbe grelete înfurii
Iar tu, de ce oare tu rămâi?
34
Călătorul:
- Pentru că în tine, Floare de Primăvară
Am văzut tot ce-n lume n-am găsit
Tot ce eu, de când mă ştiu, am dorit
Fericirea mea e ascunsă acolo, în inima ta
35
- Eu nu pot să te iubesc, ştii doar
Deci stai degeaba lângă mine,
În inima mea e doar amărăciune
Fericirea, 'ţi garantez, e-n mintea ta doar
36
Călătorul:
- Atunci, dulce Floare, te voi privi mai bine
Şi-apoi voi închide de tot ochii
Imaginea ta să-mi rămână-n minte
Să-mi mângâie sufletul, inima s-alinte
37
- Şi ce voi face, vei muri aici cu mine?
N-ai de ce rămâne, n-am nimic de oferit
Polenul este dus de vânt, seva curge în pământ
Nici măcar vreo frumuseţe eu nu sunt
38
Călătorul: 
- Scumpa mea Floare, am obosit
Lângă tine-am să mă-ntind, să dorm un pic
Iar dacă până-n zori vezi că nu mă mai ridic
Să mă uiţi de grabă, aşa cum uiţi un vis
39
- Stai, nu pleca! Îmi pare rau, te-am supărat
Nu ştiu de ce de-odată m-am schimbat
Nu sunt aşa, sunt veselă şi iubesc tot
Iar acum... nu-nţeleg de ce stric tot
40
Călătorul:
- Am obosit, draga mea Floare
Să stau, să nu ştiu de ce
Nu plec, doar mă aşez mai bine
Te sărut, să ne vedem cu bine
41
Iar mândra floare a privit neştiutoare
Cum călătoului inima îi moare
Ar fi vrut să-l ţină lângă ea pe veci
Dar l-a crezut când vorbele-i erau deja reci
42
Călătorul a plecat din nou la drum
O alta destinaţie, un alt vis îl aşteapt-acum
Poate încă o câmpie-nmiresmată, colorată
Cu flori să fie acoperită toată
43
Iar acolo, în al visurilor nepătrunse taine
Poate o poveste de iubire se v-aşterne
Între un calator ce caută-mplinirea-n vise
Şi-o frumoasă Floare ce n-are asemănare.
44
Şi poate de această dată, în al viselor decor
Prea-frumoasa Floare îl va iubi pe Călător
Şi se vor uni sub bolta unei nopţi senine
Într-o eternă şi tainică iubire.

...................................................

45
Calatorul nici nu stia cat Floarea il pretuieste
Grabit s-ajunga in al viselor taram de poveste
Nu stia ca ca acea faptura sublima
Pentru el adanc in sufletu-i suspina

46
Floarea
Calatorule, de ce tocmai acuma te-ai grabit
Si catre mine deloc n-ai mai grait?
De ce, cand increderea in tine am cladit
Tu sa-mi stai alaturi ai ostenit?
47
Pentru Floare e din nou e liniste in lumea ei
Dar tare o apasa tacerea Calatorului
El devenise pentru ea mai mult decat un trecator
Il privea, dulce, blajin si iertator
48
Tematoare, se apropie incet, prudent de trupul vlaguit
Il priveste cum sta pe loc, inmarmurit
Pe deaspra lui o petala isi petrece
Usor, blajin si tandru il atinge pe obrazul rece

EA

     Razele soarelui se onduisc şi se ascund una câte una în spatele firelor ei de aur. Pătrund în adâncul sufletului, pentru ca în secunda următoare să-i răsără în privire. Aşa cum Soarele îţi rămâne întipărit pe retină când îl priveşti în miezul verii, preţ de o clipită, nu mai mult, la fel ochii ei ca safirul îşi înfăşoară mrejele în mintea ta. 

        Îţi pui în gând degeaba să fii tare. Zâmbetul ei atât de cald, de dulce şi senin te deyarmeayă şi îţi topeşte fiecare zid de gheaţă ridicat în ani de suferinţă. Se apropie încet de tine, dar tu simţi cum totul se precipită. Te atinge uşor, dar tunetul inimii face să pară că un munte s-a prăvălit asupra ta şi sub greutatea-i nemărginită nu mai poţi să mişti deloc. 

        Iar când palma ei firavă îţi oblojeşte obrazul tău cel aspru, fortăreaţa cea semeaţă, ce atâtor încercări a rezistaz, acum se năruie cau un castel de nisip. Iar tu, rege şi puternic luptător, eşti prins într-un vârtej nebun. Te ia, te-azvârle-n cer, te izbeşte cu putere de norii ce-n conjoară Raiul, şi tot urci şi lupţi şi vrei să înţelegi ce ţi se-ntâmplă oare. 

       Când, de-odată, prins în vâltoarea celor nouă ceruri străbătute, deschizi ochii şi o vezi. Te ţine-n braţe, te dezmiardă, îţi zâmbeşte şi fără a scoate o vorbă, îţi spune că te ocroteşte.

        Eşti al ei!