luni, 26 mai 2014

EA

     Razele soarelui se onduisc şi se ascund una câte una în spatele firelor ei de aur. Pătrund în adâncul sufletului, pentru ca în secunda următoare să-i răsără în privire. Aşa cum Soarele îţi rămâne întipărit pe retină când îl priveşti în miezul verii, preţ de o clipită, nu mai mult, la fel ochii ei ca safirul îşi înfăşoară mrejele în mintea ta. 

        Îţi pui în gând degeaba să fii tare. Zâmbetul ei atât de cald, de dulce şi senin te deyarmeayă şi îţi topeşte fiecare zid de gheaţă ridicat în ani de suferinţă. Se apropie încet de tine, dar tu simţi cum totul se precipită. Te atinge uşor, dar tunetul inimii face să pară că un munte s-a prăvălit asupra ta şi sub greutatea-i nemărginită nu mai poţi să mişti deloc. 

        Iar când palma ei firavă îţi oblojeşte obrazul tău cel aspru, fortăreaţa cea semeaţă, ce atâtor încercări a rezistaz, acum se năruie cau un castel de nisip. Iar tu, rege şi puternic luptător, eşti prins într-un vârtej nebun. Te ia, te-azvârle-n cer, te izbeşte cu putere de norii ce-n conjoară Raiul, şi tot urci şi lupţi şi vrei să înţelegi ce ţi se-ntâmplă oare. 

       Când, de-odată, prins în vâltoarea celor nouă ceruri străbătute, deschizi ochii şi o vezi. Te ţine-n braţe, te dezmiardă, îţi zâmbeşte şi fără a scoate o vorbă, îţi spune că te ocroteşte.

        Eşti al ei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu