Iti multumesc pentru ceea ce m-ai invatat! Sa fiu mai cumpatat, mai atent, sa reflect mai mult si sa masor inainte de a taia, sa nu ma las ghidat de probabilitati si estimari, ci de fapte, sa nu mai judec inainte de a stii, dar cel mai important - sa nu mai presupun ca stiu totul...
Multi spun ca inimile unor oameni sunt de piatra. Si a mea a fost probabil asa, candva, dar in timp s-a faramitat si s-a transformat in cel mai fin nisip. Cand cineva intra cu picioarele sau o loveste fara mila, nu lasa mai mult de un damb in urma.
Dar nu si tu! Cumva, ai coagulat nisipul acesta dus de vant si batut de apa in jurul tau. Bob cu bob, ai transformat o mana de nisip intr-un lacat de otel. N-ai folosit nici ciocan, nici strung, nici menghina. Doar prin simpla ta prezenta.
Ti-am cerut sa-mi fii iubita, si ti-am zis ca vreau totul de la tine si la schimb tot ce-mi vei cere ai sa primesti. Iar tu n-ai cerut nimic. Dar nici iubita sa-mi fii, n-ai acceptat. Ci mult mai mult - un prieten adevarat.
Abia acum am inteles insa asta, pentu ca, in trufia si probabil nerozia mea, nu vedeam decat inainte si doar ce voiam in mintea mea... Am crezut ca sunt bun pentru tine, cand defapt te voiam pentru mine si pentru a mea fericire. Am vrut sa fiu cel care-ti aduce zambetul pe fata in fiecare zi, se pare insa ca nu ma difer de ceilalti prea mult, care te-au ranit si care si-au batut joc de tine.
Am plecat singur de langa tine, fara ca tu sa ma fi alungat...Ti-am spus cuvinte mari, probail ai nutrit si un strop de-ncredere iar eu, fara vreun motiv, te-am tradat si am abandonat. In acest moment vorbele sunt de prisos, faptele spun totul. Dar cele cateva cuvinte pe care la rasaritul noptii mi le-ai spus, m-au fulgerat si ca un tunet le traiesc si-acum. Cata dreptate ai! Cata dreptate...
Am realizat ca nu sunt demn nici macar coleg al tau sa ma numesc, cu atat mai putin prieten. De iubit nici nu mai vorbesc! In loc eu sa vin sa-ti spun ca telefonu-mi e deschis si oricand iti voi raspunde si te voi ajuta, tu ma mangai si imi spui exact asta... Esti atat de buna, de calda, de atenta. Iar eu, lipsit de candoare si pudoare am crezut ca stiu, mai bine decat tine, ce vrei, cum vrei, cand vrei...
Am asternut aceste randuri in semn de pretuire pentru omul, femeia si candva mama care impartaseste din prea plinul dragostei ei tuturor celor care au nevoie de o alinare. Drept rasplata nu-si doreste, probabil, decat fidelitate si dreptate. Eu sunt un om stramb si, iata, nedemn. Dar sunt sigur ca undeva, in lumea asta, un barbat virtuos o cauta. Cand o va intalni, atat am a-i spune - nu face greseala mea!
Iti multumesc!
Cu dragoste,
R.T.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu